UTI a realizat sistemul de monitorizare video a traficului navelor maritime la intrarea pe Canalul Sulina

UTI Servicii și Mentenanță a proiectat și implementat sistemul de monitorizare video a traficului navelor pe șenalul navigabil aferent zonei de intrare/ieșire a navelor maritime pe Canalul Sulina din Marea Neagră (Bara Sulina). Beneficiarul proiectului este Regia Autonomă Administrația Fluvială a Dunării de Jos Galați. Proiectul a fost câștigat prin transmiterea unei oferte ca urmare a anunțului de publicitate publicat în SEAP de Regia Autonomă.

Sistemul transmite imagini pe timp de zi și de noapte, în timp real și simultan către Secția Căi Navigabile din Sulina și către sediul central al Regiei Autonome Administrația Fluvială a Dunării de Jos Galați. Imaginile înregistrate au o acuratețe foarte bună și sunt stocate pentru o perioadă de minim 30 zile.

Pentru obținerea unei eficiențe maxime a sistemului, acesta a fost setat să funcționeze în parametri optimi, fără intervenția unui operator, 24/24. Accesul la setările și funcțiile acestuia este securizat și se face pe bază de parolă.

Este necesară monitorizarea video a șenalului navigabil întrucât prin această zonă are loc traversarea navelor între Dunăre și Marea Neagră, iar imaginile video asigură o evidență clară a tuturor navelor și ambarcațiunilor.

Pe de altă parte, prin implementarea sistemului de monitorizare video se pot descoperi din timp eventuale obstacole care ar împiedica desfășurarea în condiții de siguranță a traficului navelor. În caz de accidente pe apă, imaginile video pot reprezenta probe materiale privind nerespectarea regulilor de navigație.

Pentru realizarea transmisiei de date, specialiștii UTI au testat și implementat soluții de ultimă generație, care răspund nevoilor de siguranță și securitate ale beneficiarului proiectului și permit transmiterea de date între două localități aflate la peste 150 km una de alta, Sulina și Galați, prima dintre acestea fiind accesibilă doar pe apă.

×